Română (România)English (United Kingdom)

REZUMATE

Relaţiile externe ale oraşelor greceşti vest-pontice în epocile elenistică şi romană

 
Ligia RUSCU
 
          Oraşele greceşti în discuţie sunt Istros, Tomis, Kallatis, Dionysopolis, Odessos, Mesambria, Apollonia, la care se adaugă începând cu Traian şi Anchialos. Documentaţia cu privire la relaţiile externe ale acestor oraşe este predominant epigrafică; referirile în izvoare literare sunt dispersate, fragmentare şi puţin explicite. 
         Relaţiile externe vor fi grupate în funcţie de partenerul extern. O primă grupare o formează marile puteri/statele teritoriale: regatele elenistice şi Roma. O a doua constă din entităţile barbare: regatul trac al odrysilor, formaţiunile din Dobrogea şi de dincolo de Dunăre, regatul lui Burebista. În fine, în al treilea rând vor fi examinate relaţiile cu alte poleis, de pe cuprinsul şi din afara bazinului Mării Negre. În toate cazurile, vor fi cuprinse atât raporturile la nivel oficial/statal, politice, militare şi diplomatice, cât şi cele de natură personală/individuală.
 
 
 
Mobilitate şi identitate în cetăţile din Pontul Sud
 
Mădălina DANA
 
       În cadrul comunicării mele îmi propun să prezint, în primul rând, principiile teoretice, conceptele şi istoriografia problemelor referitoare la mobilitate/reţele (networks) şi a raporturilor dintre cetăţile greceşti în general, şi dintre cetăţile din Pontul Sud şi lumea greacă, în particular. Este vorba despre concepte care au început să intereseze comunitatea ştiinţifică în ultimele trei decenii, dar care au devenit din ce în ce mai actuale începând cu anii 2000. Termenul de „reţea”, în special, s-a impus în legătură cu aspectele religioase ale raporturilor între cetăţi şi cu frecventarea sanctuarelor panelenice (vezi lucrările lui Irad Malkin). În cadrul relaţiilor dintre cetăţi, anumite aspecte sunt mai bine tratate decât altele şi asupra acestora din urmă îmi propun să atrag atenţia: în vreme ce circulaţia economica şi monetară, şi parţial relaţiile politice, reprezintă un subiect deja clasic, celelalte tipuri de relaţii, cultuale şi culturale, constituie aspecte care merită să fie mai bine exploatate. Ar fi, de asemenea, esenţial de stabilit, şi este chiar scopul principal al cercetării de faţă, legătura dintre amploarea relaţiilor externe ale unei cetăţi şi locul pe care cetatea îl ocupă atât în regiunea căreia îi aparţine  o altă noţiune  care se cere explicată , cât şi într-un cadru mai larg, egeean sau mediteranean. În fine, legat de acest ultim aspect, trebuie pusă problema creării şi revendicării unei identităţi în interiorul unui sistem regional sau panelenic, în care această identitate, asumată sau atribuită, se adaugă identităţilor locale.
 
 
De la relaţiile externe ale oraşelor pontice la relaţiile externe ale apoikiilor nord-pontice
 
Victor COJOCARU
 
         În prima parte a comunicării autorul atrage atenţia asupra unor probleme legate de tema proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-0054. O primă observaţie se referă la specialiştii occidentali, care ne oferă un exemplu demn de urmat. Ne referim la revigorarea interesului faţă de tradiţia antică (prin apelul constant la surse), în încercarea de a contracara declinul filologiei şi al studiilor clasice în general, confruntate cu mercantilismul ultimelor decenii. Totodată, este subliniat interesul relativ scăzut din partea specialiştilor vest-europeni faţă de arealul Pontului Euxin care, prin populaţiile sale eterogene şi interferenţele demografice şi culturale, poate constitui un domeniu de cercetare cât se poate de important şi interesant. 
         O problemă şi mai mare a fost determinată de cezura în ceea ce priveşte dialogul istoriografic Vest-Est, produsă odată cu instaurarea bolşevismului în Rusia, răspândit, ulterior, asupra întregii Europe răsăritene. Astfel, majoritatea colegilor din „Arhipelag Gulag” (mai cu seamă, cei din fostul lagăr sovietic) au fost tentaţi, decenii la rând, să trateze ei înşişi spaţiul Mării Negre ca pe o lume aparte, fără să-şi asume grija corelării cercetărilor proprii la exigenţele unui discurs istoriografic de o anvergură mai amplă. La mai bine de două decenii de la prăbuşirea totalitarismului şi în pofida unei aparente libertăţi de gândire şi de exprimare încă ne mai confruntăm cu tiparele şi moştenirea trecutului. 
         Ca rezumat la observaţiile de ordin general, sunt enumerate cele patru principii majore care ar trebui să ne călăuzească paşii pe parcursul demersului de cercetare pe care fiecare şi l-a asumat în cadrul proiectului: 1) raportarea permanentă la izvoare – Ad fontes/E fontibus haurire! 2) încercarea de a stăpâni temeinic atât istoriografia est-europeană cât şi cea occidentală; 3) conştientizarea faptului că ţinuturile circumpontice au fost parte integrantă a lumii greco-romane; 4) renunţarea la tradiţia etnocentrică (scitică, geto-dacică, tracică sau est-europeană în general), dăunătoare spiritului ştiinţific în încercarea de reconstituire a trecutului.
         În partea a doua a comunicării sunt prezentate, succint, sursele şi metodologia, insistându-se ceva mai mult asupra stadiului cercetării şi a problemelor deschise propuse spre studiu. Toate acestea, plecând de la obiectivul ştiinţific asumat în cadrul proiectului – realizarea unui tablou de ansamblu privitor la relaţiile externe ale oraşele greceşti de pe litoralul de nord şi nord-est al Mării Negre în epoca elenistică şi în perioada romană.
 
 
Relaţiile externe ale cetăţilor Byzantion şi Calchedon în epoca elenistică: 
aportul documentaţiei epigrafice, iconografice şi numismatice
 
Adrian ROBU
 
             În comunicarea noastră, dorim, mai întâi, să prezentăm stadiul actual al cercetării cu privire la istoria cetăţilor Byzantion şi Calchedon în epocile elenistică şi romană. Apoi, se vor discuta principalele capitole din istoria relaţiilor externe ale celor două cetăţi din Bosforul tracic, care necesită astăzi o nouă abordare. Prin cercetarea noastră, vrem să arătăm că nu doar magistraţii şi notabilii cetăţilor, ci şi neguţătorii şi sanctuarele joacă un rol important în procesul complex de realizare a relaţiilor externe ale cetăţilor greceşti. În acest context, se va discuta problema dihotomiei public/privat în studiul contactelor externe ale cetăţilor. 
           O altă problemă este natura relaţiilor dintre Byzantion şi Calchedon în epoca elenistică: trebuie, astfel, stabilit dacă a existat doar o alianţă între cele două cetăţi sau, mai mult, chiar o sympoliteia (uniune politică). Căci este evident că tipul de relaţie dintre Byzantion şi Calchedon a influenţat în mod direct relaţiile lor externe.
       De asemenea, trebuie subliniat că difuzarea cultelor, a instituţiilor, a monedelor, a vocabularului epigrafic, a numelor epichorice poate să ne ajute în identificarea „reţelelor” dintre cetăţi. Acest lucru va fi exemplificat prin câteva studii de caz cu privire la difuzarea unor nume, culte şi instituţii politice byzantine şi calchedoniene în alte cetăţi şi regiuni. 
          În fine, rolul sanctuarelor în relaţiile dintre cetăţi în epoca elenistică va fi şi el subliniat. Sanctuarul oracular al lui Apollo de la Calchedon ne oferă, în această privinţă, un caz de studiu interesant pentru modul în care divinităţile puteau servi interesele cetăţilor greceşti.
 
 
Posibilităţi de interpretare a informaţiilor datorate epigrafiei ceramice
 
Livia BUZOIANU
 
             Categoria epigrafiei ceramice – reprezentate la noi de ştampile amforice – oferă o paletă largă de informaţii, fie că ne referim la centre (sau ateliere) de producţie, centre de import, arii de difuzare, tipologii şi cronologii interne (în cadrul centrului), mecanisme de funcţionare a producţiei şi economiei etc.
         În acelaşi timp, cercetările la nivel mondial ne pun în faţa unor noutăţi şi subtilităţi de interpretare, cărora numai o cercetare atentă a materialelor din mai multe puncte de vedere şi din diverse zone geografice ale lumii antice poate să le verifice sau nuanţeze valabilitatea.
Propunem 3 modalităţi de analiză: 1) studiu de caz: Tomis; 2) Rhodos – centru de export pentru produse amforice în bazinul pontic; 3) ştampile atribuite Heracleei Pontice în zonele nord şi vest-pontice.
             Analiza încearcă să stabilească locul Tomisului între oraşele din Pont şi să suplinească, cel puţin până la jumătatea secolului III a. Chr., absenţa (sau cantitatea mică) a altor informaţii. Referitor la produsele de Rhodos, avem în vedere criteriul cronologic şi aplicarea lui într-o accepţie aproape absolută (după Finkielsztejn 2001) pentru produsele aflate la Tomis şi Callatis. În sfârşit, ştampilele de Heracleea Pontică, cu o datare mai timpurie, pot oferi argumente de interpretare a secolului IV a. Chr. la Callatis. Comparaţia cu zona nord-pontică este în măsură să stabilească etape mai stricte în limitele secolului anunţat. 
 
 
Modele iconografice din lumea egeeană adaptate în cetăţile greceşti din Marea Neagră 
în perioada elenistică şi romană
 
Florina PANAIT-BÎRZESCU
 
               Cetăţile greceşti din Marea Neagră nu au dezvoltat o artă majoră proprie, ci s-au aflat sub influenţa marilor centre din Egeea şi Propontida (Atena, Pergam, Nicomedia, etc). Creaţia unor sculptori atenieni este documentată epigrafic, începând cu secolul IV î. Hr.,  la Olbia şi, probabil, la Chersones. De asemenea, provenienţa marmurei, precum şi trăsăturile stilistice ale pieselor de sculptură descoperite în cetăţile pontice, indică o provenienţă din centre artistice din afara Pontului. Pe de altă parte, atestarea unor ateliere pentru sculpturi din bronz în coloniile nord- şi est-pontice, respectiv la Pantikapaion şi Vani, atestă, dacă nu existenţa unor sculptori itineranţi, cel puţin a unor modele iconografice importate. 
           Problema modelelor şi a surselor de inspiraţie ocupă un capitol important în istoria artei antice (Kopienkritik). O preocupare principală a acesteia constă în identificarea în diversele creaţii, de regulă târzii, din epoca elenistică sau romană, a originalului clasic. Succesul de care se bucura o anume operă îi asigura reproducerea. Acesta era redat întocmai, fie prin anumite mecanisme de copiere (metoda compasului pentru lucrările din marmură), fie după o matrice, în special în producerea bronzurilor. Modelul de inspiraţie putea fi propagat prin intermediul unor lucrări originale, matrice sau chiar albume, colecţii de schiţe şi modele. Adaptarea sa la stilul epocii transforma modelul iniţial într-o creaţie nouă, fără însă a-i modifica esenţialul. Acesta era reprodus cu oarecare exactitate sau doar citat în postură, gesturi, expresie sau tratare a vestimentaţiei.   Problema pe care o pune studiul de faţă nu a fost decât în treacăt atinsă cu prilejul publicării unor piese sau colecţii de sculpturi. Se pune întrebarea în ce măsură adaptarea modelelor iconografice din centrele egeene, dar mai ales transferarea lor dintr-un centru într-altul, modifică şi semnificaţia lor, având în vedere faptul că modele importate vin să servească necesităţi de cult particulare regiunii pontice.
 
 
Centre pontice de producţie a teracotelor în perioada elenistică
şi relaţia lor cu lumea egeeană. Stadiul cercetării
 
Iulian BÎRZESCU
 
           Primele statuete descoperite în coloniile pontice sunt legate de începuturile colonizării ioniene din a doua jumătate a secolului al VII-lea î. Hr. Acestea sunt reprezentate de importuri răzleţe, descoperite în cele mai vechi colonii milesiene. Primele producţii locale apar în epocă arhaică târzie (de exemplu atelierele de la Pantikapaion), fiind de tradiţie est-grecească. Aceluiaşi mediu cultural îi sunt atribuite şi statuetele aparţinând epocii clasice timpurii, urmate de o creştere a rolului centrelor din Grecia continentală (mai ales Atena) în a doua jumătate a secolului al V-lea  prima jumătate a secolului al IV-lea. Epoca elenistică timpurie stă sub semnul marilor centre din Egeea (Myrina, Priene, Pergam, Troia, Atena, Tanagra, etc.) majoritatea tipurilor produse în centrele pontice fiind imitaţii provenind din aceste centre. Tipice sunt acum reprezentările Kybelei, Afroditei, a lui Eros-Thanatos sau a unor figurine feminine. Protomele, alături de statuetele Demetrei şi a lui Kore, joacă în continuare un rol important. Epoca elenistică târzie (secolele II-I î. Hr.) reprezintă perioada de înflorire a atelierelor locale.
           Teracotele descoperite în coloniile greceşti din Marea Neagră în perioada elenistică au făcut subiectul a numeroase contribuţii începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, însă numărul studiilor exhaustive este mai degrabă unul redus şi se referă fie la anume centre (ex. Amisos), fie la diferite tipuri de statuete dintr-o arie mai largă. În centrul cercetării teracotelor elenistice din Pont stă repertoriul tipurilor. O întrebare fundamentală priveşte originea acestor tipuri, fie că este vorba de tipuri preluate din ale centre, fie de producţii locale. Limitele investigaţiei sunt date de dinamica cercetărilor arheologice din colonii şi de documentarea acestor cercetări, mai ales că cele mai multe teracote provin din săpături insuficient sau deloc documentate.
 
 
Moneda în siturile romane din Moesia Inferior
 
Lucian MUNTEANU
 
           Subiectul lucrării de faţă îl reprezintă descoperirile monetare în siturile din Moesia Inferior. Au fost înregistrate doar eşantioanele monetare reprezentative, sortate pe criterii bine precizate. Prelucrarea bazei de date s-a realizat cu ajutorul formulei lui Ravetz, iar analiza numismatică foloseşte metoda tiparelor monetare. În evoluţia circulaţiei monetare din siturile civile şi militare din Moesia Inferior pot fi delimitate patru etape cronologice, distincte sub aspectul compoziţiei şi structurii descoperirilor monetare. Confruntarea datelor numismatice din acest areal cu cele similare din alte provincii ale Imperiului Roman (i.e. Dacia, Pannonia, Raetia, Germania) permite identificarea unui tipar monetar propriu al siturilor din Moesia Inferior. Trăsăturile particulare ale acestui model se datorează, în principal, numărului mare de emisiuni ale oraşelor greceşti prezente în compoziţia masei monetare, între anii 161-249 d. Hr. Majoritatea pieselor provinciale îşi au originea în atelierele moesice (Tomis, Histria, Marcianopolis etc.) şi cele tracice (Mesambria, Philippopolis etc.); prezenţa unor emisiuni aparţinând centrelor nord-pontice, macedonene, micro-asiatice (în special, Nicaea Bithyniae) sau egiptene se explică, cel mai probabil, ca urmare a activităţilor comerciale.  
          În interiorul standardului moesic se pot identifica subtipare monetare locale, specifice siturilor cu funcţionalitate (civilă/militară), poziţie geografică (zona limesului dunărean/pontic) sau origine (greacă/romană) diferite. Descoperirile monetare din siturile Moesiei Inferior demonstrează racordarea acestui teritoriu, într-o manieră particulară, la realităţile numismatice din Imperiu, pe toată durata existenţei provinciei sud-dunărene.
 
 
Probleme actuale privind producţia şi circulaţia vaselor de sticlă 
în bazinul nord-vest pontic (secolele III î. Hr.-III d. Hr.)
 
Costel CHIRIAC, Sever BOŢAN
 
             Dezvoltarea pe scară largă a industriei vitrice începând cu perioada elenistică, a făcut ca aceste tipuri de vase să pătrundă în cantităţi apreciabile în circuitul comercial inter-regional. Apreciate pentru eleganţa formei, dar şi pentru costul relativ scăzut de producţie şi desfacere, vasele de sticlă s-au răspândit rapid în toată lumea antică. Deşi aflat într-o zonă periferică, bazinul nord-pontic nu face excepţie de la regulă, mai mult decât atât, prezentând din acest punct de vedere o serie de caracteristici extrem de interesante. 
              Aşa cum era de aşteptat, pentru perioada pe care o avem în vedere (secolele III î. Hr. - III d. Hr.), materialul vitric este extrem de abundent dar şi diversificat din punct de vedere al formelor. Predomină, în special, vesela de băut, cu numeroase tipuri de boluri, cupe şi pahare dar şi – mai cu seamă pentru secolele I-III d. Hr. – unguentariile, multe având valoare de ofrande funerare. În perioada de care ne ocupăm, majoritatea pieselor descoperite aici sunt produse de import provenite, în special, din zona siro-palestiniană sau Egipt şi, într-o măsură mai mică, din nordul Italiei. 
            Din stadiul actual al cercetărilor reflectat în materialul publicat până acum, putem observa că centrele nord-pontice sunt mult mai bine reprezentate, în ceea ce priveşte numărul şi calitatea vaselor, în comparaţie cu cele din vest, lucru deloc surprinzător de altfel, dacă avem în vedere stadiul avansat de dezvoltare economică în care se aflau oraşe precum: Panticapaeum, Chersones sau Olbia. Aici au fost descoperite piese de o valoare artistică excepţională, precum amfora de la Olbia (secolul al II-lea î. Hr.) ce reprezintă cel mai mare vas de sticlă păstrat intact din antichitate (aprox. 60 cm) sau bolurile cu decor pictat – de provenienţă probabil alexandrină – descoperite la Tanais şi Olbia.
             Ipoteza existenţei unor ateliere de producţie locală este până în prezent destul de dificil de probat în lipsa unor descoperiri concludente. Se poate presupune, totuşi, că aceste ateliere existau, mai ales în centrele nord-pontice, ele fiind responsabile pentru producţia veselei de uz comun.
 
 
Semnificaţia unor sigilii comerciale romane târzii pentru relaţiile dintre oraşele micro-asiatice şi arealul vest-pontic (secolele III-V)
                                                                            
Costel CHIRIAC
         
           Autorul comunicării readuce în discuţie o problemă de istorie economică şi comercială privind antichitatea târzie din zona de vest a Bazinului Pontic şi, în special, a provinciilor romane Moesia Secunda şi Scythia (Minor).
          Este vorba despre sigiliile sau plumburile comerciale, ataşate unor categorii de mărfuri ce proveneau din marile centre micro-asiatice (Efes, Smyrna, Clazomene, Tralles etc.). Faptul că numele mai multor oraşe din zona amintită apar inscripţionate pe astfel de sigilii constituie dovada cea mai elocventă a direcţiilor şi rutelor comerciale întreţinute de lumea ponto-dunăreană cu cea egeo-anatoliană vreme de secole.
           Autorul reia lectura unor inscripţii de pe sigilii sau aduce in discuţie piese inedite, în vederea realizării unui repertoriu al acestor centre de provenienţă a mărfurilor ca şi a unei eventuale diferenţieri cronologice a sigiliilor. Se procedează şi la o cartare a acestora, ca şi a punctelor cu descoperiri de astfel de piese din vestul Pontului, în măsura în care ele au fost publicate.
          Concluziile care se desprind denotă semnificaţia mai profundă a acestor „descoperiri minore” pentru structura şi evoluţia economică a regiunilor ponto-dunărene în epoca Dominatului. Un deziderat al viitoarei cercetări ar fi reconsiderarea descoperirilor similare, în chiar zonele de provenienţă a acestora, pentru a înţelege mai bine funcţionarea mecanismului de sigilare şi transport, naval sau terestru, al mărfurilor.
 
 
O clasificare a populaţiilor germanice active în teritorii carpato-danubiano-pontice (CDP) 
între secolele III î. Hr. şi VI d. Hr.
 
Adrian PORUCIUC
 
            De câte ori specialiştii (fie istorici, fie lingvişti) trebuie să se refere la acţiuni ale populaţiilor vechi germanice în Europa sud-estică, gândul li se duce aproape automat mai întâi la goţi. În mod obişnuit, este uitat sau neglijat un factor vechi germanic mai timpuriu, anume cel care a fost reprezentat de o destul de obscură  expansiune pe direcţia NV-SE, care s-a desfăşurat în secolele II-I î. Hr. Ca parte a acelei expansiuni – care, la origini, trebuie să fi fost declanşată de celţi – un număr de unităţi tribale vest-germanice (mai precis, germanice de pe Elba), precum cele care au ajuns să fie cunoscute în istorie ca Bastarni şi Peucini, au pătruns în regiuni de la nord şi est de Carpaţi, respectiv în zona Deltei Dunării. 
          Intruşii germanici timpurii din Europa sud-estică au intrat, desigur, în contact cu populaţiile locale (inclusiv cu cele care aveau să reprezinte substratul pre-roman al românilor). Puţin mai târziu, urmaşii sedentarizaţi ai acelor intruşi germanici au intrat în contact şi cu vorbitori de latină, dintre cei purtaţi către Dunărea de Jos şi către Marea Neagră prin expansiunea Imperiului Roman. 
Pe când populaţiile vechi germanice care au jucat roluri importante în Europa vestică a antichităţii târzii şi a evului mediu timpuriu sunt descrise (şi clasificate) într-un foarte mare număr de documente, există puţine informaţii scrise privitoare la unităţile tribale germanice active în Europa sud-estică în perioada pre-gotică. Totuşi, dacă luăm în consideraţie indicii oferite de arheologie, de istorici antici (Polybios, Caesar, Tacitus), de lingvistică şi epigrafie, sau de reprezentări precum cele ale războinicilor bastarnici de pe Tropaeum Traiani de la Adam Clisi, putem trage unele concluzii plauzibile privitoare la trăsături distinctive ale celor mai timpurii Germani care au fost activi, militar şi politic, în Europa sud-estică înaintea goţilor. 
         Pe scurt, primul lucru de făcut pentru o clasificare a populaţiilor germanice care au avut impact asupra teritoriilor CDP (în perioada indicată mai sus) este să facem o distincţie între (1) o grupare vest-germanică, cea care avea o componentă suebică şi care era reprezentată de culturi arheologice precum Przeworsk, Zarubinec şi Poieneşti-Lukaševka, şi (2) o grupare aşa-numit „est-germanică”, cea care probabil avea o componentă scandinavă şi care era reprezentată arheologic mai ales de vastul conglomerat cultural  Černjakhov-Sântana de Mureş. Relaţiile (şi combinaţiile) dintre cele două grupări vechi-germanice merită la fel de multă atenţie ca relaţiile pe care ambele grupări le-au avut cu culturile şi politiile spaţiului CDP, inclusiv cu cele reprezentate de coloniile pontice ale grecilor şi de provinciile romane din Europa sud-estică.
 
 
Cercetarea în domeniul Ştiinţelor Sociale şi Umaniste în contextul Programului Cadru 7 (2009 - 2013) pentru Cercetare şi Dezvoltare
 
Diana STAH
 
         Programul Cadru 7 (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică este instrumentul principal al Uniunii Europene pentru susţinerea cercetării internaţionale, intersectoriale şi interdisciplinare atât în Uniunea Europeană, cât şi în plan pan-European. Scopul acestui program este de a contribui, prin cercetare, la realizarea obiectivelor formulate în strategia de dezvoltare a Uniunii Europene – Europa 2020. Ştiinţelor Sociale şi Umaniste, un domeniu tematic separat cu un buget în continuă creştere începând cu anul 1994, le revine misiunea de a genera o perspectivă complexă asupra provocărilor socio-economice cu care se confruntă Europa la etapa actuală de dezvoltare, dar şi asigurarea tranziţiei către o societate bazată pe cunoaştere. Pe de altă parte, crearea şi consolidarea unui Spaţiu European de Cercetare şi convergenţa acestuia cu Spaţiul European al Învăţământului Superior către 2020 este un alt deziderat al Comisiei Europene ce vizează, în mod direct,  Ştiinţele Sociale şi Umaniste.  
          În acest context, comunicarea se va axa pe trei aspecte: 1. Posibilităţi de asigurare a continuităţii proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-0054 în programele specifice ale PC7 (Cooperare, Idei, Capacităţi, Ştiinţa în Societate); 2. Proiecte PC7 în derulare, relevante pentru proiectul PN-II-ID-PCE-2011-3-0054; 3. Dinamica Politicilor Europene în domeniul cercetării şi impactul pe termen scurt şi mediu asupra obiectivelor programelor de finanţare a ştiinţei.
 
 
Observaţii preliminare privind relaţiile externe ale oraşelor greceşti dobrogene în lumina circulaţiei amforelor romane
 
Andrei OPAIŢ
 
            De mai bine de jumătate de secol amforele au început să primească atenţia cuvenită din partea specialiştilor, circulaţia lor indicând principale rute comerciale atât pe uscat cât şi pe apa. Datorită solidităţii lor, aceste ambalaje ceramice au rezistat timpului şi sunt cele mai frecvente artefacte descoperite prin săpături arheologice. Conţinutul lor, vin, ulei de măsline, preparate din peşte sau alte produse perisabile, ne aduc date importante despre aceste importuri de lux care au circulat între centrele producătoare şi cele consumatoare.
             În pofida abundentei de informaţii produse de aceste ambalaje ceramice, studierea lor in România a avansat extrem de puţin, multe tone de ceramică fiind aruncate de arheologi ca fiind nefolositoare. În alte cazuri, ei au păstrat doar anumite fragmente alese după bunul lor plac, negând astfel viitoare încercări de cuantificare a materialului. Deşi s-au făcut serioase studii ale ştampilelor de amfore elenistice descoperite în oraşele greceşti dobrogene, aceste cercetări nu sunt prea folositoare pentru istoria economică a acestor oraşe deoarece multe amfore nu erau ştampilate.
          Printre produsele trimise către oraşele greceşti dobrogene, vinul se situa pe primul loc, urmat de uleiul de măsline şi, mai ales in epoca romană, de produsele din peşte. Cu toate acestea, nu toate aceste produse erau folosite în aceste oraşe, ci erau trimise mai departe către zona sud- şi est-carpatică, dovadă fiind amforele descoperite în acest spaţiu nord-dunărean. Uleiul de măsline ajungea în cantităţi mult mai reduse în zona sud- şi est-carpatică, el nefiind utilizat în bucătăria acestei zone. Aceste produse erau utilizate de aristocraţia getică pentru creşterea prestigiului social. Desigur ca ambele părţi aveau un profit, altfel schimburile nu ar fi avut loc. În acest fel, oraşele greceşti erau nu numai centre de consum, dar şi intermediari/ mediatori între zonele nordice şi sudice, mediteraneene, jucând un rol important în reţeaua de schimb şi redistribuire a acestor zone.
             Amforele vor fi împărţite pe regiuni (Pontică şi Mediteraneană) şi subîmpărţite în amfore de vin, ulei de măsline şi produse din peşte.
Intenţia studiului nostru este de a reconsidera vechiul material publicat deja şi, în măsura posibilului, de a aduce la lumina zilei noi descoperiri amforice din oraşele greceşti dobrogene.       Dorim sa dăm o definiţie a ceea ce ştim şi ce nu ştim la această dată şi să  trasăm noi posibile direcţii pentru viitoarele cercetări în acest domeniu.
 
 
Aspecte ale integrării oraşelor greceşti vest-pontice în Imperiul Roman
 
Florian MATEI-POPESCU
 
             Coloniile greceşti vest-pontice Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria (statutul vechii colonii Orgame/Argamum în epoca romană nu este cunoscut, iar oraşele care au făcut parte numai din provincia Thracia – Anchialos şi Apollonia Pontica – nu vor fi luate în considerare) au fost înglobate în Imperiul Roman la începutul erei creştine (Ovidius, Tristia, II 199-200: Haec est Ausonio sub iure novissima vixque / Haeret in imperii margine terra tui). Cu excepţia efemerei stăpâniri a lui Mithridates al VI-lea Eupator, era pentru prima dată când aceste oraşe deveneau parte a unui organism politic de o asemenea întindere. Cum era de aşteptat, pas cu pas, evoluţia politică, socială, economică, religioasă şi culturală a acestor oraşe s-a schimbat. În cadrul proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-0054, îmi propun să studiez diversele aspecte ale integrării acestui spaţiu în Imperiul Roman. Interesul meu pentru o astfel de abordare nu este nou. Amintesc aici lucrarea de licenţă asupra relaţiilor Romei cu cetăţile vest-pontice de la Augustus la Vespasian sau articolul privind relaţiile armatei romane cu aceste cetăţi, rezultat din comunicarea susţinută la un simpozion de epigrafie româno-german (Constanţa, 2010 – urmează să fie publicată în curând într-un volum colectiv). Astfel, am putut observa că multe aspecte sunt încă neclare, puţin cercetate sau, mai ales, puţin aşezate în contextul regional al provinciei Moesia Inferior şi al spaţiului Mării Negre (sau, mai larg, în contextul Imperiului Roman). Ca exemplu, în acest sens, ar putea servi teoria conform căreia un organism preprovincial, praefectura orae maritimae, ar fi existat înainte de crearea provinciei Thracia, în anul 46 d. Hr.  În realitate, toate personajele identificate ca fiind posibili praefecti orae maritimae au îndeplinit de fapt alte funcţii (e. g. Iulius Vestalis, primipil; P. Vitellius, probabil legat legionar; L. Pomponius Flaccus, legat de rang pretorian al lui C. Poppaeus Sabinus – acest din urmă caz a arătat necesitatea punerii în contextul Imperiului a informaţiilor din această zonă: personajul de faţă nu putea fi prefect, întrucât făcea parte din ordinul senatorial!).  Această teorie, lansată cu prudenţă de G. Barbieri în 1946 şi însuşită de cei mai mulţi cercetători români, a trecut apoi în toate lucrările de istorie şi arheologie a zonei, fără ca cineva să se mai uite la surse (atrag aici atenţia asupra obiceiului nesănătos al includerii unei introduceri istorice ample în orice lucrarea care tratează diverse aspecte, mai ales arheologice, ale oraşelor în cauză – de fapt aceste introduceri s-au transformat în reproducerea parţială sau integrală a unor pasaje întregi din lucrări cum ar fi Din istoria Dobrogei, I-II, ş. a.). Or, contribuţia mea la acest proiect se va axa pe întoarcerea la surse, în primul rând epigrafice, dar şi arheologice, acolo unde există.
 
 
Dezvoltarea platformei electronice a proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-0054:
schiţa web-site-ului
 
George BILAVSCHI
 
          Activităţile prin care dorim realizarea web-site-ului proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-0054 sunt următoarele:
- achiziţionarea domeniului;
- conceperea, design-ul şi finalizarea structurii paginilor web;
- încărcarea informaţiilor fundamentale referitoare la proiect: crearea şi permanenta indexare a informaţiilor referitoare la titlul proiectului, sursa de finanţare, instituţia finanţatoare, rezumatul proiectului, componenţa echipei de cercetare (anexarea CV-urilor şi a altor informaţii importante despre fiecare membru în parte; lista lucrărilor realizate în cadrul proiectului etc.), la activităţile, studiile, noutăţile şi alte categorii de date utile atât vizitatorilor web site-ului, specialiştilor interesaţi, cât şi membrilor colectivului proiectului;
- monitorizare zilnică (verificarea funcţionalităţii);
- indexarea periodică şi updatarea permanentă cu informaţii noi despre evoluţia investigaţiilor de specialitate din cadrul proiectului;
- modificarea imaginilor sau a textelor din pagini;
- administrarea bazelor de date şi a arhivei;
- configurarea conturilor şi a forumului găzduit pe pagina principală;
- redesign dacă este cazul; remodelarea structurii arhitectonice a paginilor web;
        Conceperea şi lansarea web site-ului proiectului „Relaţiile externe ale oraşelor greceşti pontice în perioada elenistică şi epoca romană: o abordare multidisciplinară” este o etapă importantă în evoluţia cercetărilor aferente obiectivelor asumate, reprezentând totodată suportul ideal pentru a asigura vizibilitate internaţională rezultatelor ştiinţifice obţinute.
         Promovarea pe motoare de căutare consacrate (Google, Yahoo etc.) va furniza un trafic extrem de calificat, datorat vizitatorilor ce caută permanent informaţii de specialitate. Pentru realizarea obiectivelor propuse se va încerca mereu identificarea unor nişe, idei creative şi relevante precum şi cuvinte cheie care să-l pună într-un cadru ce se potriveşte perfect cu conţinuturile temelor de cercetare enunţate.
 

Search

Weblinks

Useful Weblinks



All rights are reserved © 2011, PonticGreekCities.ro. Design: George Bilavschi